Ridicările topografice sunt lucrări topografice realizate de inginerii topografi prin măsurări directe cu aparate specifice.
Ridicarea topografică este relevarea pe teren a formelor acestuia prin transpunerea de măsurători în linii de cote de nivel. Liniile gri sunt cotele de nivel exprimate în general în metri faţă de nivelul mării. Prin relevarea formelor terenului pot fi proiectate cu acurateţe fundaţiile pentru o viitoare clădire dar şi amenajarea pentru viitoarea curte.
Ridicări topografice - informații
Vă dăm un exemplu. Dacă la una din casele proiectate nu ne este furnizat din partea arhitectului ridicarea topografică, la prima vedere terenul poate să nu prezinte neuniformităţi pronunţate acesta fiind un motiv pentru care în planul de fundaţii putem indica faptul că fundarea se va face la 1.10 m adâncime comparativ cu cea mai joasă cotă a terenului. În teorie ar trebui ca structuristii să nu accepte să facă asta însă reprezintă un compromis făcut de foarte multe persoane deoarece beneficiarul se sperie când apar modificări de costuri pentru ceva ce îi este greu să înţeleagă. Sunt mulţi beneficiari care nu înţeleg nici care este rolul proiectului pentru că cei mai mulţi specialişti nu le explică.
Pe şantier se va stabili cota mai sus decât se consideră iniţial că este bine să fie şi ulterior pot să se descopere inclusiv diferenţe de nivel de 30 de cm iar consumul de beton va creşte cu 300%. De asemenea, volumul de umplutură pentur a amenaja viitoarea curte este un aspect foarte important pentru deviz. Cine va plăti diferenţele de cost pentru aceste structuri pentru constructor?
Aceste diferenţe devin cu mult mai important atunci când terenul se află aproape de drumurile construite mai sus decât nivelul drumului. Drumul fiind mai sus va fi important să se ridice cota de teren amenajat cât mai sus cu scopul de a evita stangnarea apelor pluviale în jurul clădirii.
Sunt mai multe detalii de care este bine ca orice proiectant să ţină cont înainte de a definitiva o lucrare, iar ridicările topografice şi toate măsurătorile se numără printre ele. Îţi recomandăm să ai încredere în proiectantul cu care lucrezi pentru că acesta ştie mai bine de ce anume este nevoie pentru ca o lucrare să iasă bine.